Economie

Incendiu la CET Iași, după o explozie la un transformator. Municipiul rămâne fără apă caldă și căldură

ISU Iași a anunțat că incendiul a afectat aproximativ 1.000 de metri pătrați dintr-o hală de 5.000 de metri pătrați. Nu au fost victime.

Un incendiu a izbucnit sâmbătă după-amiază la CET Iași, după o explozie produsă la un transformator electric din incinta centralei de pe Calea Chișinăului, în municipiul Iași. Potrivit ISU Iași, focul s-a manifestat la etajul întâi al unei hale industriale, pe o suprafață de aproximativ 1.000 de metri pătrați, dintr-o hală de circa 5.000 de metri pătrați. Incendiul a fost lichidat de pompierii militari ai ISU „Mihail Sturdza”. Nu au fost înregistrate victime. Liderul sindicatului Energia din cadrul CET Iași, Sorin Turcu, a spus că activitatea este afectată în proporție de 100% și că „centrala este pe zero”. El a afirmat că municipiul Iași va rămâne fără apă caldă și căldură. Turcu a mai precizat că în tura de serviciu se aflau 15 oameni și că nimeni nu a pățit nimic. El a spus și că efectele asupra instalațiilor vor fi evaluate în cel mai scurt timp. La sistemul centralizat de încălzire din Iași sunt branșate 22.000 de apartamente, 138 de instituții publice și 171 de agenți economici. Cauza producerii incendiului urmează să fie stabilită în urma verificărilor specifice.